Buna ziua, BistrițaTu cu orașulCampania taTotul personalDe cadou
2018-3-18

Centru de recuperare Raza de soare. O lume bună și prietenoasă!

Bună ziua, Bistriţa!
Interviu cu Iuliana Cernucan, psiholog clinician


Ce poate fi mai dătător de sens și împlinire profesională decât să știi că cineva se gândește la tine, la cât de ,,prezent’’ ai fost în viața sa într-un moment de cumpănă, la cât de hrănitoare a fost relația terapeutică astfel încât prezentul său să fi e cel pe care și l-a dorit?


Ce ar însemna o lume fără ochiul și mintea unui psiholog?

Voi răspunde la această întrebare printr-o simplă comparaţie, oferind astfel posibilitatea de a conştientiza importanţa acestei profesii. Încă de când ne naştem, corpul ne este curăţat de asistenta din sala de naşteri. Apoi, grija igienei zilnice a nou-născutului este transferată mamei, care ne îngrijeşte până la vârsta la care responsabilitatea ne revine nouă. La rândul nostru, vom transmite acest tipar comportamental copiilor noştri. Toţi vom fi de acord că facem acest lucru pentru a ne menţine sănătoşi. Ne spălăm pe mâini, conştienţi fi ind că numai aşa vom îndepărta nişte microbi microscopici pe care nu-i vedem, dar ştim că sunt acolo şi au puterea de a ne distruge sănătatea.

La fel cum ne curăţăm corpul şi ne spălăm pe mâini pentru a ne proteja de microbi, tot aşa ar trebui să ne îngrijim sufl etul şi mintea. Așa cum microbii de pe mâini nu sunt perceptibili ochiului, nici microbii din mintea şi sufl etul nostru nu se văd, dar dacă nu sunt îndepărtaţi, ne pot dăuna nouă şi, implicit, relaţiilor noastre. Atunci când avem o afecţiune fi zică mergem la doctor. Tot aşa, atunci când avem o problemă cu mintea şi sufl etul, mergem la psiholog. Psihologul este o persoană specializată în înţelegerea comportamentului, emoţiilor şi gândurilor umane, iar pe baza cunoştinţelor ştiinţifi ce, precum şi în urma unor tehnici şi proceduri testate şi validate, identifi că situaţiile din viaţa unei persoane şi stabileşte metoda optimă de depășire a situațiilor problematice.


Când și cum a luat naștere povestea Centrului de Recuperare Raza de Soare?

Centrul de Recuperare Raza de Soare este un proiect care s-a născut din iubire pentru oameni, în special pentru persoanele afl ate în difi cultate, și din convingerea că empatia și profesionalismul sunt ingredientele cheie ale reușitei terapeutice. Acesta a fost înfi ințat în februarie 2013 cu misiunea de a preveni, depista, diagnostica, evalua capacităţile psihice în vederea adoptării unor strategii efi ciente de intervenţie, compensare, recuperare, educare, orientare, integrare şcolară şi profesională şi monitorizarea evoluţiei ulterioare a persoanelor cu nevoi speciale sau afl ate în difi cultate, în cel mai bun și efi cient mod posibil.


Cui se adresează și care este modalitatea prin care se pot accesa serviciile de recuperare ale centrului?

Beneficiarii serviciilor noastre sunt persoanele diagnosticate cu tulburări pervazive de dezvoltare, retard psihic, sindromul Down, paralizie cerebrală, tulburarea dezintegrativă a copilăriei, tulburări de comportament, tulburări anxioase, depresie, defi cit de atenţie și hiperactivitate, tulburări de dezvoltare a limbajului, tulburări de pronunție, etc.

Orice proces terapeutic va începe cu evaluarea clinică, care se adresează atât persoanelor în normalitate, cât şi persoanelor cu diferite tipuri de dizabilităţi.

Serviciile pot fi accesate în prealabil printr-o programare telefonică, e-mail sau direct la secretariatul Centrului de Recuperare.



Ajung la tine în fiecare zi copii cu afecțiuni cognitive descoperite sau nu la timp. Ce sfaturi le transmiți părinților care se confruntă cu astfel de probleme pentru a nu-și pierde cumpătul și pentru a putea reprezenta un sprijin real pentru copiii lor?

A avea în familie o persoană cu dizabilități este, cu siguranță, una dintre cele mai copleșitoare experiențe și căreia, indiferent de circumstanțele în care se întâmplă, trebuie să îi facem față. De cele mai multe ori, afl area diagnosticului generează în mintea și sufl etul părinților confuzie, sentimente de teamă, tristețe, uneori chiar vinovăție. Cu toate acestea, majoritatea părinților pe care i-am întâlnit au admirabila putere de a se mobiliza, de a face tot ceea ce este omenește posibil pentru a-și ajuta copilul, pentru că fi ecare părinte are dreptul să se bucure de copilul său și fi ecare copil are dreptul la o viață cât mai împlinită. Copilul dumneavoastră are nevoie de părinți speciali pentru a depăși nevoile sale speciale. Găsiți, așadar, puterea de a fi un părinte special!



CENTRUL DE RECUPERARE “RAZA DE SOARE” - BISTRIȚA

SERVICII:

- informare privind prevenirea şi identificarea persoanelor cu dizabilităţi;
- servicii de evaluare clinică a capacităţilor psihice;
- servicii de recuperare şi reabilitare a persoanelor cu nevoi speciale;
- psihoterapie şi consiliere psihologică;
- activități de autocunoaștere și dezvoltare personală;
- logopedie;
- ludoterapie
- kinetoterapie, ergoterapie;
- evaluare psihosocială, consilierea părinţilor, tutorilor în îngrijirea persoanelor cu dizabilităţi
- activităţi educative conform programei instructiv-educative nivel preşcolar, primar şi gimnazial în funcţie de nevoile personale;
- activităţi privind creşterea gradului de autonomie globală prin dezvoltare a autonomiei personale, sociale, art-terapie, meloterapie;
- organizarea de cursuri de pregătire, seminarii, workshop-uri.


Centru de recuperare Raza de soare
Centru de recuperare “Raza de soare” - Bistrita