Buna ziua, BistrițaTu cu orașulCampania taTotul personalDe cadou
2018-6-26

Cine sunt cei mai apreciați arhitecți ai Transilvaniei din ultimii 100 ani

Filiala Transilvania a Ordinului Arhitecţilor din România (OART) roagă presa, beneficiarii, sau pur și simplu oamenii care au cunoștință de proiecte arhitecturale de excepție, cu impact major asupra mediului urban și a spațiului rural adiacent, cu implicații asupra calității vieții, să le facă publice. În încercarea de a răspunde unei solicitări venite din partea unui reputat profesor care intenționează să publice două albume dedicate arhitecților care s-au remarcat în ultimii 100 de ani cu lucrări în județul Cluj și în zona Transilvaniei, OART a decis să consulte atât membrii Ordinului, cât și opinia publică.

”Am fost invitați, alături de Uniunea Arhitecților, de colegi istorici și de alți experți, să facem această listă. Considerăm că e foarte important ca, alături de părerile celor care ”fac” lucrările (am trimis deja informare către toți membrii noștri), la fel de importante sunt și părerile celor care beneficiază de ele. Și nu mă refer aici numai la proprietarii unor imobile, grădini, amenajări arhitecturale, ci și la beneficiarii indirecți, ”vizuali”, spectatori dacă vreți, care poate și-au ”consemnat” că apreciază în mod deosebit o anumită clădire văzută zilnic. Sau au văzut-o o singură dată și nu și-o mai pot scoate din cap. Acum o pot propune pentru a fi apreciată și de posteritate. Cred cu tărie că avem nevoie de acest input subiectiv, frumos, pe care îl dau ”nespecialiștii”, pentru că ne completează în mod natural. Astfel, împreună, vom putea propune cu adevărat cele mai bune lucrări”, a precizat președintele OART, Daniela Maier.

Vă aducem aminte, una dintre prioritățile declarate ale noii conduceri a OART este îmbunătățirea comunicării și a relaționării interne- cu arhitecții din toate județele membre ale Ordinului, și externe- atât cu presa și cu opinia publică în general, cât și cu (potențialii) clienți/beneficiari ai serviciilor de arhitectură.

Propunerile se pot trimite până pe 5 iulie 2018, pe adresa de e-mail: secretar@oartransilvania.ro. Propunerile se recomandă a fi nominale, să conțină numele arhitectului și al proiectului sau, în cazul în care nu se cunosc aceste date, să fie trimise locația/locațiile exacte ale lucrării, alături de fotografii cât mai detaliate ale lucrării.

OART va trimite propunerile colectate către autorul enciclopediei, urmând ca selecția finală să o facă acesta. Cele două volume ale albumului urmează să apară până la sfârșitul acestui an.