Buna ziua, BistrițaTu cu orașulCampania taTotul personalDe cadou
2019-9-19

Descânt - Pictură, Desen, Obiect

Astăzi, 19 septembrie, de la ora 15.00, maestrul Marcel Lupșe vă invită la expoziția aniversară intitulată „Descânt - Pictură, Desen, Obiect”, al cărei vernisaj va avea loc la Muzeul Național al Unirii, Alba-Iulia, în incinta clădirii Museikon.


Expoziția este dedicată uneia dintre cele mai dragi teme pe care maestrul Lupșe le-a abordat în creațiile sale: florile de leac. Universul vegetal legat de ruralitatea transilvană ocupă un loc important în preocupările sale plastice, transformându-se în structuri emblematice pentru creaţia sa.


Copii fiind, am asistat la ritualul aruncării pe acoperișuri a cununițelor împletite din sânziene, de fetele visând la măritiș, am văzut cununa de grâu împletită, atârnată în grinda casei bunicilor, să străjuiască un an, până la secerișul viitor, am legat și am pus la uscat în tindă sau pe prispă, buchete de măghiran, busuioc și izmă, am auzit de atâtea ori povestea și am visat și eu să am în palmă iarba fiarelor...Restul e ... pictură, spune într-un mod inconfundabil și sensibil pictorul Marcel Lupșe.

Un mare artist se construieşte pe el în adâncul lui, se umple de simţire şi apoi, prin lucrările sale, transmite arta celorlalţi, spunea Marcel Lupșe într-unul din interviurile sale.


M-a atras întotdeauna și mă inspiră vegetalul, parte a lumii vii, plină de înțelesuri (mistice, magice) în intervalul dintre cele doua lumi reale și imaginară - cu multiple semnificații culturale. Prin filiația mea rurală am avut acces direct la o anume viziune de tip ritual de sorginte mediteraneană, osiriacă. Îmi este la îndemână și folosesc adesea un hieratism de filiație bizantină (sau extrem orientală) mai ales la nivelul tehnicilor convenționale, dar nu numai. Monotonia deliberată a tematicii pledează tocmai pentru o concentrare asupra mijloacelor de expresie complexă și agitată, o intersecție a sferelor de civilizație într-o iconografie voit eliptică care poate servi drept izvor și motor în același timp, pentru căutările mele, este modul în care maestrul vorbește despre sursele care l-au inspirat în realizarea lucrărilor sale.



Expoziția de la Muzeul Național al Unirii, Alba-Iulia va fi deschisă publicului până în 31 octombrie 2019.




Născut la 21 august 1954 la Dej, absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” la clasa profesorului Vasile Crișan, participant, din 1980, la expozițiile organizate de filiala Cluj și apoi de filiala Cluj-Bistrița-Zalău a UAP, din 1989 a devenit membru al UAP din România, la secția Pictură. În perioada 1996-2000 a fost președinte al Consiliului de onoare al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Din 1994 este profesor și din 1998 șef de catedră la Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba” din Bistrița.


A expus pictură, desen, obiect, în peste 200 de expoziții de grup în țară și peste hotare, participând anual la simpozioane și tabere de artă plastică naționale și internaționale. În cele patru decenii de activitate artistică a organizat 45 de expoziții personale, lucrările sale figurând în muzee și colecții particulare din România, Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Danemarca, Elveția, Franța, Germania, Italia, Israel, Japonia, Luxemburg, Republica Moldova, Olanda, Polonia, SUA, Suedia, Turcia și Ungaria.


Despre creațiile sale a scris o pleiadă însemnată de istorici și critici de artă, între care Corneliu Antim, Paul Cornel Chitic, Magda Cârneci, Maria Magdalena Crișan, Călin Dan, Vasile Duda, Romulus Guga, Adrian Guță, Dan Hăulică, Ion Iuga, Negoiță Lăptoiu. Viorica Guy Marica, Teohar Mihadaș, Alexandru Mircea, Oliv Mircea, Pavel Șușară, Mircea Țoca, Gheorghe Vida, Liviu Văcariu, Ioana Vlasiu, iar cel mai recent părintele prof. univ. dr. Ioan Bizău.

Marcel Lupșe este deţinătorul următoarelor premii:

- Premiul pentru Pictură al Saloanelor "Liviu Rebreanu", Bistrița (1997).

- Ordinul Național "Serviciul Credincios" în rang de CAVALER, București (2000).

- Premiul pentru Pictură la Saloanele Moldovei, Chișinău, Republica Moldova (2001).

- Premiul pentru Pictură, la Bienala de Artă Plastică Lascăr Vorel, Piatra Neamț (2005).

- Premiul UAP, la Bienala de Artă Plastică Lascăr Vorel, Piatra Neamț (2009)