Buna ziua, BistrițaTu cu orașulCampania taTotul personalDe cadou
2018-9-12

Îndemânarea Construct, lucrări de construcții în Piatra Fântânele

Compania Îndemânarea Prodcom va construi rețeaua publică de apă uzată menajeră și va instala o stație de epurare în localitatea Piatra Fântânele, aparținând comunei Tiha Bârgăului. Contractul, în urma licitației, se apropie de 7 milioane de lei, fără TVA.

Investiția implică elaborarea proiectului tehnic, a detaliilor de execuție, obținerea avizelor și acordurilor necesare și execuția efectivă. Lucrările sunt finanțate de catre MDRAP (Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), prin Programul Național de Dezvoltare Locală (P.N.D.L.), Subprogramul Modernizarea satului românesc și de la bugetul local. Atribuirea contractului a avut loc în data de 4 septembrie 2018.




Îndemânarea Construct este una dintre cele mai importante companii locale de construcții, cu o experiență de 25 de ani în acest domeniu. Deținută de familia Simionca, compania oferă servicii de consultanță, proiectare, renovare sau execuția totală de construcții civile, industriale, construcții de drumuri, aducțiuni de apă și rețele de canalizare.



Sursă text: bistritabusiness.ro