Membru în echipa României care participă anul acesta pentru a doua oară la Jocurile Invictus Games la Sydney. Trăiește în Bistrița de peste 20 de ani, oraș pe care l-a plăcut de la prima vedere. E un brav militar român, un erou care are o poveste de viață uimitoare. Un supraviețuitor care a primit a doua șansă la viață. E printre noi, mulți poate l-ați zărit prin burgul nostru și ați văzut un om simplu și modest. Florin Boc, militar de carieră, a participat la 5 misiuni în teatrele de operații militare din Balcani, Orientul Mijlociu și Asia. Viața este un cadou, ne spune militarul nostru după experiența trăită. Un cadou pe care trebuie să îl respectăm.
1. Suntem în fața unui brav militar român, care trăiește de aproape 20 de ani în orașul Bistrița. Pentru acest început de dialog cu noi, și implicit cu comunitatea bistrițeană, avem rugămintea să ne spuneți cine este militarul român Florin Boc și cum v-ați început cariera militară.
Sunt plutonier adjutant Boc Florin. M-am născut în Comuna Criștiorul de Jos, județul Bihor, unde am copilărit și am absolvit liceul. De peste 20 de ani locuiesc în Bistrița.
Vocația de militar am dobândit-o de la bunicul meu, veteran în cel de-al doilea război mondial. Chiar dacă nu am avut ocazia să il cunosc personal pe bunicul meu, poveștile auzite în copilărie despre actele de curaj ale bunicului, au reușit să își pună amprenta asupra carierei pe care am ales-o.
În primul rând, provin din Țara Moților, o zonă în care datoria și iubirea față de țară sunt valori cu care crești, care se transmit din moși strămoși și care îți influențează spiritul. Mi-a plăcut foarte mult haina militară, de când am văzut-o prima dată.
În anul 1997 am efectuat stagiul militar în Bistrița. Mi-a plăcut acest oraș de la prima vedere și am hotărât să rămân în Bistrița, unde am evoluat în carieră de la soldat la subofițer participând la cinci misiuni ( din Kosovo, Irak și Afganistan).
La începutul anului 1998, am fost angajat ca militar pe bază de contract, iar ulterior, în anul 2004, am fost promovat în Corpul Subofițerilor pentru rezultate foarte bune în pregătirea profesională.
2. Ați participat la mai multe misiuni militare în afara țării. Cu ce gând ați acceptat să mergeți să luptați în teatrele de operații militare din Afganistan?
Am participat la cinci misiuni în teatrele de operații din Balcani, Orientul Mijlociu și Asia. Provocarea de a participa la misiuni internaționale este una foarte mare, cred că orice militar își dorește să trăiască astfel de experiențe. Primele gânduri la plecarea în misiuni erau să ne facem datoria față de țară și să ne întoarcem cu bine și sănătoși acasă, la familii.
E foarte greu să descrii toate gândurile care te încearcă la momentul plecării. Indiferent de experiența și numărul de misiuni la care am participat, momentul plecării într-o misiune nouă mi-a adus trăiri aparte și emoții puternice. Plecarea într-un mediu imprevizibil cu pericole la orice pas, unde nu știi ce ți se poate întâmpla, despărțirea de familie și de cei dragi pentru o perioadă de 6 luni, sunt gânduri pe care le-am purtat în suflet de fiecare dată.
3. În timpul acestor misiuni ați trăit experiențe pe care majoritatea dintre noi le vedem la televizor, în filme, ați trăit fiecare zi la limită. Cu fiecare zi petrecută acolo v-ați expus viața alături de colegii dumneavoastră la riscuri imense și provocări, deopotrivă.
Prima misiune la care ați participat cu siguranță că v-a făcut să conștientizați experiența războiului altfel decât atunci când v-ați pregătit în cadrul unor simulări efectuate în cadrul unității de pregătire din care proveniți. Cât de puternică și care a fost motivația să trăiți a doua, a treia, a patra oară această experiență, care propriu-zis vă ducea la granița atât de fină între viață și moarte?
Prima misiune a fost, de fapt, experiența pe care nu o voi uita niciodată. Era în anul 2002 în Kosovo, o țară distrusă după război, a cărei populație era împărțită în două tabere – cea musulmană și cea ortodoxă. Pregătirea din țară trebuia pusă în aplicare în realitate. Impactul emoțional și trăirile într-o astfel de misiune sunt incredibil de puternice.
Am trăit si multe momente grele, de cumpănă, dar cred că pregătirea psihică, colectivul din care am făcut parte, unitatea, au fost alături tot timpul și ne-au sprijinit. Fiecare moment trăit acolo ne-a ajutat să legăm prietenii care încă durează. S-au legat prietenii nu numai intre noi colegii din Bistrița, ci s-au legat prietenii puternice cu colegi din coaliția noastră.
E un șoc când pleci de aici unde totul e verde și ajungi acolo unde totul e gri. E un contrast fantastic. Condițiile sunt greu de imaginat și astfel de imagini m-au făcut să conștietizez cât de norocos sunt că trăiesc într-o țară atât de frumoasă și că avem parte de natură, care ne asigură o energie extraordinară și care ne ajută să trăim mai mult, mai frumos și mai sănătos.
4. Ce a însemnat pentru militarul român Florin Boc acomodarea cu riscurile și condițiile din cadrul misiunilor la care ați participat?
În primul rând, condițiile, riscurile, provocările erau majore. Dar sunt un om care se acomodează foarte repede în orice condiții. Experiența acumulată în toate misiunile face ca acomodarea să fie ușoară și rapidă oriunde te-ai afla. Riscurile pe care le implică participarea la misiuni de asemenea amploare sunt foarte mari și șansele ca ceva catastrofal să se întâmple sunt la orice pas. Înainte de fiecare misiune suntem antrenați și pregătiți pentru ce se întâmplă acolo, însă provocările pot fi altele față de ce este acasă. Tot timpul te bați de ceva nou. Tot timpul trebuie să rămâi focusat pe imprevizibil și să ai cea mai bună reacție.
5. Cu ce gânduri vă întorceați după fiecare misiune? Care au fost mai exact factorii care au influențat decizia dumneavoastră de a continua și de a trăi din nou această experiență? Nu v-a fost teamă?
La fiecare misiune așteptam cu nerăbdare întoarcerea acasă la cei dragi, spunând că voi analiza foarte bine dacă mă voi mai întoarce la o misiune următoare. Dar de fiecare dată colectivul/unitatea din care am făcut parte și ideea că poți să ajuți pe cineva m-au determinat să mă întorc.
Fiecare militar își dorește să participe la misiuni pentru că acolo are oportunitatea de a-și testa și demonstra la modul real abilitățile și capacitatea lui psihică, fizică, profesională.
Prima misiune, din Kosovo, am considerat-o ca fiind ceva special, aparte. După prima misiune în Kosovo am simțit că pot să ajut în continuare țara în angajamentele ei și pot să fac față și altor misiuni. Chemarea la a doua misiune a venit relativ repede, la doar câteva luni. A doua misiune a fost o provocare maximă, în Afganistan. A treia misiune a avut loc în Irak după un an de zile. A patra misiune la care am participat a fost după 1 an jumate și a cincea după 3 ani, în Afganistan. Aceasta din urmă s-a încheiat după 6 luni și două săptămâni cu îmbolnăvirea mea și evacuarea mea în Germania. Mai aveam o săptămână și aveam zborul de repatriere. Dar înainte cu aproximativ două săptămâni am început să mă simt rău, nu mai puteam mânca, oboseam și în urma investigațiilor medicale la spitalul aflat în baza militară, mi s-a pus diagnosticul de leucemie. În câteva ore am fost evacuat în Germania pentru mai multe investigații și pentru oferirea unui posibil tratament de recuperare sau vindecare.
6. Ce ați simțit la aflarea diagnosticului?
În momentul acela am simțit că se năruie totul. Am avut o discuție cu medicul american și l-am întrebat dacă există șanse să mă fac bine. Răspunsul a fost pozitiv. Din momentul acela, nu a mai contact altceva decât lupta mea pentru supraviețuire și dorința de a mă întoarce pe picioarele mele acasă. Recuperarea a durat 2 ani și 10 luni. Primele 7 luni am stat în spital, în Germania, după care am venit acasă unde am stat 30 de zile și m-am reîntors în Germania la control ( tratamentul mergea bine dar am avut o recădere și a trebuit să rămân 2 ani de zile acolo unde am făcut cele 2 transplanturi.
Va urma...
Sursa foto: arhivă personală Florin Boc