În aceste zile de profundă intensitate spirituală din Săptămâna Patimilor, psihologul Daniela Dragne-Macarie ne invită la sinceritate, transparență, meditație și introspecție. E momentul oportun să ne oprim câteva momente din activitățile zilnice și să ne oferim răgaz pentru a ne îndrepta privirea spre noi înșine, spre oamenii din jurul nostru. Iubirea și iertarea semenilor noștri înseamnă iubirea lui Dumnezeu.
Ieri, profitând de soare și de ușoara căldură ce o emana, am decis să merg pe jos până la un complex comercial, aflat în celălat capăt al orașului, pentru a face câteva cumpărături.
În fața unei biserici, m-am oprit, cu gândul de a așeza o lumânare aprinsă pentru sufletul persoanelor dragi mie și trecute în lumea cealaltă. În interiorul bisericii erau multe persoane. Am zâmbit, gândindu-mă că lumea se apropie de iubirea divină (universală), indiferent ce cale alege. În timp ce așezam lumânările, o discuție mi-a captat atenția.
- Ai văzut-o pe P…? Cum poate să facă pe evlavioasa când toată lumea știe ce a făcut? Și cum era îmbrăcată, mi-ar fi rușine să apar așa în sfânta biserică…(și persoana în cauză, își ridică privirea spre cer și își face un semn al crucii în dreptul pieptului)…
Întristată, simțind un gust amar, am plecat de acolo. O întrebare persista în mintea mea: oare de ce anume are nevoie omul pentru a fi convins că NU ACEASTĂ CALE îl unește cu Dumnezeu?
Nu poţi să declari că-L iubeşti pe Dumnezeu şi, în acelaşi timp, să fii rău cu oamenii din jurul tău. Nu poţi să-L iubeşti şi totuşi în inima ta să mai existe ură. Continui să trăiești în iluzia pe care ți-ai creat-o, pozând într-o persoană ”mai credincioasă” decât altele, atâta timp cât continui să cauți defectele în celălalt, continui să fii orgolios, continui să folosești omul de lângă tine, ca pe un mijloc de a-ți atinge scopurile. Nu poți să fii în comuniune cu Dumnezeu, atâta timp cat nu practici IERTAREA, cât te bucuri de nenorocirea unuia care, din punct de vedere material, este mai bogat decât tine. Dragostea este un alt aspect a lui Dumnezeu, dar nu dragostea personală, ci dragostea infinită, necondiționată, divină. Cei care trăiesc într-o stare egotică se gândesc la dragostea impersonală ca la ceva rece şi abstract. Dar dragostea divină absoarbe totul şi oferă o stare de beatitudine infinită. Este impersonală datorită faptului că rămâne neatinsă de dorinţele egoiste. Unitatea pe care o găsim în dragostea divină nu poate fi experimentată decât de suflet şi este inaccesibilă Ego-ului. Imaginați-vă Ego-ul ca fiind un copil cu manifestări distructive, care oriunde merge, se comportă inadecvat situației și locației. Este furios, violent verbal și fizic, încruntat în fața oricărei observații aduse comportamentului său. Ce facem cu el? Încercăm să il educăm, să îl canalizăm spre o conduită firească și nondistructivă, folosind blândețea și iubirea părintească. Așa este și în această situație. Dacă nu permitem iubirii să fie baza manifestărilor noastre, nu ne convingem Ego-ul să fie însoțit de iubire și amprentat de ea, oriunde vom merge și orice manifestare religioasă o respectăm, nu va face altceva decât să ne creeze ILUZIA că suntem în RELAȚIE CU DIVINITATEA, că îl IUBIM pe DUMNEZEU.
Modul în care te comporţi cu ceilalţi reflectă starea ta de conştiinţă, iubirea şi condiţionările tale.Acordă-ți timp pentru INTROSPECȚIE și îndreaptă-ți privirea spre TINE!
