Buna ziua, BistrițaTu cu orașulCampania taTotul personalDe cadou
2018-4-26

O casă în mâna ta! Casa Anișoarei

Mai e puțin și cel mai mare vis al Asociației OM din acest an se va împlini. Suntem tot mai aproape de semimaratonul montan organizat la Bichigiu în 9 iunie. Semimaratonul Bichigiu este o componentă a proiectului Run. Give. Repeat 2018, care surprinde două tipuri de obiective: concurs de alergare montană și Casa Anișoarei.

În 9 iunie 2018, la Bichigiu, în județul Bistrița Năsăud, începând cu ora 09.00, va avea loc prima ediție a concursului de alergare montană Semimaraton Bichigiu, eveniment cu scop caritabil. Tabăra de start/sosire va fi situată la Cabana Zăpode. În cadrul concursului se vor desfășura 3 probe: semimaraton, ștafetă și crosul copiilor.

Proba de semimaraton va urma un traseu cu o distanță de aproximativ 19 km, diferență de nivel de 700 m, dificultate medie.

Proba de ștafetă din cadrul concursului de alergare montană Semimaraton Bichigiu se adresează în special oamenilor care nu și-au făcut un obicei din a alerga, dar vor să facă mișcare în aer liber și să contribuie la construcția unei case în mediul rural pentru o familie nevoiașă.

Prin organizarea acestei competiții sportive ne dorim să creăm condiții de întâlnire oamenilor din comunitate, să-i sensibilizăm să vadă realitatea de care de multe ori fugim doar pentru că nu știm cum putem ajuta, nu că nu am vrea. Știm cât de important este ca oamenii să primească o direcție și cum crește motivația astfel.

Am ales să invităm oamenii la un concurs de alergare, știind că proiectele în care implicăm experiența personală sunt foarte aproape de reușită și pentru că alergarea este la îndemâna tuturor, iar o zi în natură ne face bine, întotdeauna.

O casă în mâna ta. Casa Anișoarei este cazul social susținut în cadrul proiectului Run. Give. Repeat. Anișoara locuiește dintotdeauna în satul Bungard din județul Bistrița Năsăud. Are 32 de ani, 32 de ani de luptă cu viața asta care nu i-a dat prea multe șanse de îzbândă până acum.

Mamă a doi băieți, Darius și Iliuță, ne-a impresionat prin forța ei de a se ridica de fiecare dată când a fost îngenuncheată. Și nu au fost puține momentele acestea. Se vede din prima secundă dragostea totală față de cei doi copii și dorința ei aprigă de a le da șanse de reușită. Îi crește singură, îi apără ca o lupoaică. Deși educația a lipsit cu desăvârșire din viața ei de copil, Anișoara știe că Darius și Iliuță trebuie să profite de orice oportunitate care să îi ajute să răzbească. Băieții merg cu regularitate la școală și grădiniță în satul vecin. Uneori, direct de pe câmp, de acolo de unde mama lor trebuie să stea cu animalele.

Pe când era însărcinată cu cel de-al doilea copil s-a văzut nevoită să plece de acasă. A locuit împreună cu Darius sub un pod și apoi în grajdul unei vecine, nevoită să se ascundă. Cunoscută pentru hărnicia și corectitudinea ei, un domn din sat impresionat de situație i-a oferit o rulotă, unde a trăit mulți ani. În toată această perioadă a muncit din greu, la animale, cum zice ea.

Tot timpul, gândul i-a fost la o casă pentru cei doi băieți, iar în 2016 a început să-și construiască, în sfârșit, casa visurilor. A cărat în spate pietre de la râu, a săpat la fundație și a făcut tot ce, în zilele noastre, fac firmele specializate. Mi-a mărturisit că nu a dormit nopți în șir din cauza durerilor de spate, de mâini, de picioare. Casa este simplă, are fix două cămăruțe, dintre care una este finalizată și din decembrie 2017 are chiar și curent, DAR... a fost construită pe un teren a cărui situație juridică fiind neclară, l-a pierdut.

În aceste condiții. ne-am simțit mai determinați să o sprijinim pe Anișoara să-și înceapă o nouă casă pe un alt teren, pe care din fericire, îl va obține fără costuri de la oamenii cu suflet mare care o cunosc de mulți ani.

Evenimentul din 9 iunie de la Bichigiu își propune să creeze cadru tihnit pentru oamenii iubitori de oameni, de natură și de mișcare în aer liber. Vom organiza concerte de muzică, ateliere de creație pentru copii și vom amenaja spații de grătare pentru cei care vor dori să vină să petreacă o zi la țară, o zi cu Asociația OM. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu alergarea montană, dar vor să facă parte dintr-un proiect de mare umanitate: RUN.GIVE.REPEAT.

Pentru Anișoara, vă invităm să participați în 9 iunie, la Bichigiu în județul Bistrița-Năsăud, la semimaraton, ștafetă, crosul copiilor sau să donați în contul Asociației cu mențiunea Casa Anișoarei.

Taxele de înscriere sunt destinate construcției casei. O casă pentru Anișoara și cei doi băieți ai ei în satul Bungard, comuna Lechința, județul Bistrița-Năsăud.

​Mai multe informații găsiți pe evenimentul Facebook al Asociației OM #semimaraton bichigiu și pe pagina www.asociatiaom.ro, unde vă puteți și înscrie.


Sursă foto: Facebook Asociația OM - Orașul Mariei

Asociatia OM - Orașul Mariei
asociatiaom@gmail.com
Facebook: Asociația OM - Orașul Mariei