Buna ziua, BistrițaTu cu orașulCampania taTotul personalDe cadou
2018-4-17

4000 de scrisori O dată în viață

Suntem în epoca în care îndrăgostiții își declară sentimentele și iubirea unul altuia prin mesaje electronice. În Verona există o femeie care primește în fiecare an cel puțin 4000 de scrisori pe hârtie. O cheamă Giulietta Capuleti, eroina celei mai frumoase și notorii povești de dragoste din toate timpurile. Și ce dacă e probabil o ficțiune creată de William Shakespeare, care nu a pășit niciodată în orașul Verona? Giulietta se bucură de o viață eternă în acest oraș minunat și constituie o atracție unică.

Presupusa ei casă de pe Via Cappello, aflată în inima vechiului oraș, este un loc de cult pentru suflete romantice din întreaga lume. Din cele mai vechi timpuri s-a păstrat un obicei de a atinge sânul stâng al statuii sale din curtea casei pentru a avea noroc în dragoste. Faimosul balcon, chiar dacă a fost adăugat ulterior pentru a asigura un decor mai ,, realist" ( casa datează din secolul al XIV-lea), este locul în care se fac cele mai multe fotografii de către turiștii îndrăgostiți. Mormântul Giuliettei se află în cripta fostei mănăstiri a capucinilor, sarcofagul fiind ciobit, deoarece vizitatorii iau bucățele din el ca amintire. Maria Luiza de Austria avea chiar câteva în montură de bijuterii.
Trecătorii pun flori și scrisori de dragoste în fiecare zi în fața mormântului. Poate o să vi se pară ciudat, dar este și un loc popular pentru cununii. De fapt, în Verona există și o echipă de voluntare care și-au asumat sarcina de a răspunde la toate scrisorile, în diferite limbi, sub semnătura ,,secretara Giuliettei".
Verona! Înconjurat de un cot din râul Adige, Verona merită cu adevărat să fie numit orașul îndrăgostiților.

Orașul vechi, cu un puternic aer romantic, cu priveliști ca Piazza delle Erbe și Piazza Dante, parcă create drept destinație pentru întâlnirile amoroase, cu comori de istorie și arhitectură ca Arena, unul dintre cele mai fascinate amfiteatre romane din Italia. Acest amfiteatru este gazda unui somptuos festival de operă în aer liber, care atrage iubitori de muzică din întreaga lume.

Tot în inima orașului se află medievalul Castelvecchio, cu podul său crenelat peste râu, odinioară centrul puterii familiei Scaligeri, stăpâna citadelei. Contrazicându-l pe Shakespeare, care scria că ,,nu există lume în afara zidurilor Veronei", zonele înconjurătoare ale orașului oferă și ele priveliști de poveste, o adevarată odă închinată plăcerilor vieții.

Trebuie să ajungeți în aceste locuri măcar o dată în viață. Să călătoriți câțiva kilometri în afara orașului pentru a vă bucura de încântătorul lac Garda sau frumoasa Colină Valpolicella, cu numeroase podgorii și minunate vile în stil renascentist, baroc și neoclasic, unele transformate în crame faimoase sau hoteluri șic.

Villa Amista este astăzi hotelul exclusivist Byblos Art Hotel, în care arhitectura secolului al XVIII-lea, frescele și o elegantă grădină italiană se îmbină armonios cu o colecție renumită de artă contemporană care îi prezintă, printre alții pe, Marina Abramovich, Jean-Michel Basquiat, Anish Kapoor, Damien Hirst, Piero Manzoni și Robert Indiana, a cărui lucrare clasică pe care scrie ,, LOVE" este expusă aici.


O dată în viață scrieți o scrisoare de dragoste la Verona!


BzB