Buna ziua, BistrițaTu cu orașulCampania taTotul personalDe cadou
2018-3-20

Copacul de Cafea

Au început anul cu același elan care îi caracterizează, prin care reușesc să mențină prospețimea și inovația în produsele și atmosfera dăruite oaspeților, și nu numai.


Sunt la fel de joviali și ingenioși. Ideile, planurile și proiectele pe care le au în minte pentru lunile acestui an se succed sub forma unui brainstorming nesfârșit. Sunt prietenii noștri, ai voștri și ai tuturor celor care cred în puterea exemplului. Mizează pe timp valorifi cat în mod util, nu caută scuze când vine vorba de implicare și fac totul din plăcere.


Ați ghicit! Vă aducem vești bune despre echipa Copacul de Cafea, pe care am găsit-o în 2018 la fel de entuziastă și implicată în activitățile coff ee-shopului, dar mai ales în acțiunile de responsabilitate socială.

Au proiecte în curs de desfășurare, proiecte anterioare cărora vor să le confere valențe noi, acțiuni în care sunt implicați și altele pe care intenționează să le dezvolte în viitorul apropiat. Gabriel și Claudiu fac parte din Asociația OM, unde se implică în proiecte de sufl et pentru semeni. Participă activ la acțiunile programului “O masă caldă”, unde vă invită și pe voi în fiecare marți, începând de la ora 17.00, să gătiți împreună pentru comunități care au nevoie de sprijin. Susținut în permanență de către Iulia, soția sa, Gabriel continuă să participe la cursuri și festivaluri de preparare a cafelei. În luna ianuarie, a participat la un concurs desfășurat în Viena și încă de pe acum se antrenează zilnic pentru o competiție de amploare care va avea loc în luna septembrie la București.

La începutul anului, băieții au dezvoltat un proiect de promovare a obiectivelor turistice din Bistrița, pe care și-au propus să îl desfășoare pe o perioadă de câteva luni. Promovarea constă în realizarea și promovarea unor clip-uri video, care surprind un itinerariu de descoperire a orașului nostru, cu plecare de la Copacul de Cafea spre diverse puncte din oraș. Primul clip video, denumit sugestiv Monumente uitate , a fost promovat în luna ianuarie și s-a bucurat de un succes uimitor: 11 mii de vizualizări și 151 distribuiri pe pagina de Facebook.

Luna martie va fi una plină de surprize, Copacul de Cafea afl ându-se printre locațiile care participă activ la programul de susținere a zonei comerciale de pe pietonal, desfășurat la nivel internațional și cofinanțat de Uniunea Europeană. În incinta Copacul de Cafea găsești gratuit harta comercială a centrului istoric din Bistrița. Harta e a ta, fi e că ești localnic sau turist. Finalul proiectului desfășurat în perioada 1-31 martie va culmina cu două concursuri, unul online și altul pe plan local, la care fiecare dintre voi poate fi câștigător. Gabi, Thomas și Claudiu au toate detaliile și abia așteaptă să vi le deconspire la o cafea povestită.

Băieții pregătesc surprize și pentru iubitorii proiectului “Tura cu Copaci”, pe care intenționează să îl aducă la un alt nivel, inclusiv prin accesarea de fonduri europene destinate activităților sportive.


Fiți cu ochii pe pagina de Facebook pentru a afla toate noutățile pe care echipa Copacul de Cafea le pregătește pentru voi.

Copacul de Cafea
Copacul de Cafea