Buna ziua, BistrițaTu cu orașulCampania taTotul personalDe cadou
2018-3-27

Gala Femeilor Solidare

Duminică, 1 aprilie 2018, într-o zi de mare însemnătate, de Florii, la Casa de Cultură ”Liviu Rebreanu” din Năsăud, începând cu orele 18.00, va avea loc prima ediție a evenimentului ”Gala Femeilor Solidare”. Intrarea este liberă.

Evenimentul este dedicat acelor persoane care, prin exemplul personal, jertfind resurse, își asumă rolul de a se implica în problemele celor nevoiași, aflați în suferință sau care au nevoie de suportul comunității. Aceste doamne, ca și multe altele rămase în anonimat, dovedesc că voluntariatul, implicarea și respectul față de cel din preajmă sunt vii și funcționale, într-o societate care are nevoie de schimbarea mentalităților. Vor fi premiate femeile simbol ale comunității, cu scopul de a răspândi tuturor puterea exemplului, de a împărtăși între noi aceste experiențe și a prinde curaj într-un asemenea demers. ”Gala Femeilor Solidare” se bucură de prezența grupului Brio Sonores, câștigătorii show-ului ,,Românii au Talent" ediția a-IV-a , și va fi prezentată de actorul Andrei Duban. Prezența dumneavoastră în sală ar aduce un plus de bucurie și de valoare întâlnirii noastre!

Vă așteptăm cu drag.


Organizatori:
Asociația ,,Mereu-Împreună", Primăria orașului Năsăud, Casa de Cultură "Liviu Rebreanu" Năsăud.

Cu sprijinul:
Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Năsăud și a Centrului de Voluntariat Năsăud.