Buna ziua, BistrițaTu cu orașulCampania taTotul personalDe cadou
2018-4-19

Genialii Bistriței - James Petri

Talentele descoperite la timp, hrănite apoi prin muncă, perseverență, sacrificiu și susținere, construiesc viitorul tinerilor. Copiii geniali ai Bistriței participă la concursuri și olimpiade în cadrul cărora reprezintă orașul și școala în care studiază. Pentru munca și talentul lor, merită toată susținerea comunității și merită să fie promovați.


James Petri este unul dintre tinerii pasionați de robotică din echipa Bolts and Gears.

În școlile și liceele din Bistrița studiază elevi talentați, care au un potențial uriaș atât în sfera materiilor din curricula profilului ales, cât și pe domenii extrașcolare descoperite ca urmare a hobby-urilor pe care le au. Nu în puține cazuri, hobby-urile au dat naștere la genii. Pe cei 13 tineri care formează echipa de robotică a Colegiului Național Liviu Rebreanu din Bistrița îi unește pasiunea pentru robotică și au visuri și obiective îndrăznețe.

Deși construim roboți, noi nu suntem roboți! Acest lucru este ceva ce menționăm cu fiecare ocazie. Fiecare dintre noi are cel puțin un lucru care îl pasionează întru totul, fie robotica, fie altceva. Echipa de anul acesta o putem descrie prin: diversitate, este modul în care echipa se autodescrie.


Participă la concursuri naționale în care reprezintă orașul nostru și se implică activ în acțiuni de educare și conștientizare. Doresc să le arate elevilor mai mici sau din alte școli din oraș și județ ce înseamnă robotica și să îi atragă spre acest domeniu. Așa cum noi am primit un impuls, dorim să îl dăm mai departe, este principiul pe care se bazează echipa Bolts and Gears. Încurajarea, aprecierea și susținerea activității lor de către comunitatea pe care o reprezintă înseamnă, pentru ei, șansa de a dezvolta o carieră în țara lor și, pentru noi toți, oportunitatea de a avea în jurul nostru tineri care pot aduce plus valoare țării în care trăim.


James este trup și suflet...robotică! Are mai mulți roboți și proiecte realizate pe cont propriu, ajută alte persoane care vor să învețe ceva din acest domeniu, ia parte la un curs de electronică, învață diverse limbaje de programare și informatică, dintre cele care nu se predau în școli. Lăsând ”știința” la o parte, desenează, învață japoneză și din când în când se implică în acțiuni de voluntariat.

James Petri a realizat o mână bionică.

Bolts and Gears
Facebook: Bolts and Gears