Buna ziua, BistrițaTu cu orașulCampania taTotul personalDe cadou
2018-3-18

Lara Fabian revine în România

Cunoscută pentru piese renumite precum Love by Grace, I Will Love Again, I Am Who I Am, Je T’aime, Love By Grace sau Quedate, Lara Fabian este o artistă plină de talent, dăruire, cu o forță interpretativă excepțională.


Prin melodiile compuse și interpretate în mod unic, a devenit parte a istoriei muzicii pop. După peste 20 milioane de albume vândute în întreaga lume și după ce ultimul album în limba franceză, “Ma vie dans la tienne” (2015), a fost răsplătit cu Platină, Lara s-a întors pe scena internațională în octombrie 2017, cu cel de-al 13-lea album de studio, CAMOUFLAGE. Albumul, integral în limba engleză, a fost dezvoltat în Stockholm, Los Angeles și Bruxelles și conține 12 cântece, scrise și compuse de Lara, împreună cu Moh Denebi (Suedia) and Sharon Vaughn (Statele Unite).

În cadrul turneului internațional “Camouflage World Tour”, Lara Fabian va susține un concert la Cluj pe 29 martie, la Sala Polivalentă și la București pe 31 martie, la Sala Palatului.

Fresh și senzuale, noile piese vor fi completate de emoția și căldura hituri-lor precum “Je t’aime” și “Je suis malade”. Motivația Larei pe scenă și în viața reală e IUBIREA, iubirea pentru public, pentru fetița și soțul ei.

Sensul vieții mele este legătura pe care o am cu voi, publicul. Însemnați atât de mult pentru mine și cred că și eu însemn ceva pentru voi. Fără voi, nimic din toate acestea nu ar fi posibil. Voi cânta pentru voi și pentru fetița mea , spunea cântăreața în timpul primului său concert în România.



Camouflage e cel mai nou și cel mai îndrăgit turneu al Larei Fabian.

Sunt și eu un fel de cameleon, mă reprezintă foarte mult această piesă, de fapt tot acest turneu. Să lucrez la acest album a fost amuzant, adevărat, onest, simplu și foarte pozitiv. A fost extraordinar!

Camouflage e clar piesa mea preferată pentru că vorbește despre introspecție și sinceritate. Îmi place tot: muzica, orchestrația, aranjamentul, semnificația adâncă a versurilor , spune Lara.

Lara Fabian