Buna ziua, BistrițaTu cu orașulCampania taTotul personalDe cadou
2018-3-18

Mirela Pop, Director general TeraPlast Group. De Bistrița mă leagă tot trecutul și prezentul

Sunteți managerul unei companii etalon din orașul nostru. Sunteți prima femeie manager din cadrul companiei TeraPlast.


Având în vedere că martie este luna dedicată femeilor, ce mesaj le-ați transmite acestora pentru a atinge maximum de performanță profesională?

În mod tradițional, se spune că unele domenii se potrivesc mai bine bărbaților sau femeilor, iar lumea afacerilor a fost mult timp privită ca o lume a bărbaților. Industria de construcții, în care activez, nu face excepție de la această asociere. Însă, în cei 30 de ani de experiență în domeniul afacerilor, nu am luat niciodată în calcul astfel de prejudecăți, iar asta m-a ajutat să cresc și să-mi urmez traseul profesional.
Cu atât mai mult, cred că în ziua de astăzi le este mult mai ușor femeilor să ajungă în funcții de conducere sau să pună bazele propriilor afaceri. Constat cu încântare numărul din ce în ce mai mare de doamne care ajung în poziții de conducere în companii mari sau se bucură de succesul afacerilor lor. Așadar, în primul rând, le transmit femeilor să aibă încredere în propriile forțe. Cred cu tărie că orice persoană hotărâtă, perseverentă și cu viziune, indiferent dacă e femeie sau bărbat, poate reuși să-și atingă țelurile profesionale.
Ceea ce contează este să nu te abați de la principiile tale, să vezi toate obstacolele ca pe provocări și să nu renunți niciodată, indiferent cât de anevoios este drumul. Important este să îți dorești, pasul următor este să încerci și să înveți cât mai multe despre domeniul tău. Iar apoi să demonstrezi lumii întregi că poți. Un alt lucru esențial este să te înconjori de oameni care să creadă în tine. Poate cel mai important este să asculți și să înveți de la acești oameni. Experiența mea de până acum în cadrul grupului TeraPlast, și nu numai, mi-a demonstrat că persoanele din jurul meu sunt cele care m-au ajutat să ajung unde sunt astăzi, acționari, colegi, parteneri, colaboratori. Cred că este esențial să te înconjori de oameni optimiști și orientați spre soluții. În Teraplast există o echipă pe care am onoarea să o conduc în acest moment.


S-a dezvoltat în timp sintagma „femeie, respectiv bărbat corporatist”. Sunteți femeia corporatist conform definiției desprinse din această cultură?

Consider că poziționarea noastră față de activitatea de zi cu zi, de la serviciu și nu numai, reprezintă cartea noastră de vizită în societate. Mai concret, dacă acorzi importanța cuvenită fiecărui lucru mărunt sau măreț pe care îl săvârșești, este irelevant dacă te încadrezi sau nu în anumite tipare sociale ori profesionale. Nu apreciez conceptul de corporatist ca fiind pozitiv sau negativ, ci consider că orice persoană, indiferent de poziția pe care o deține în cadrul companiei, fie că lucrează la stat sau la privat, ar trebui să se respecte pe sine însăși și pe cei din jur prin munca sa. Asta înseamnă să te dedici, să menții un grad înalt de profesionalism, să îți respecți principiile și valorile pe care le afi rmi și să știi să apreciezi munca celor din jur.


Femeia corporatist vs. bărbatul corporatist în România?

Așa cum am menționat deja, experiența mi-a demonstrat că atingerea succesului nu ține de genul persoanei, ci de implicarea acesteia. Totuși, modul în care se ajunge la acesta poate fi ușor diferit, iar aici putem vorbi de stiluri de conducere și viziuni de dezvoltare diferite. Din punctul meu de vedere, femeile dețin anumite trăsături care le ajută să crească în carieră, în mediul corporatist și nu numai. Femeile sunt foarte buni ascultători și au un nivel ridicat de empatie, ceea ce le ajută mai mult în relaționarea cu cei din jur. De asemenea, au capacitatea de a lega mai ușor relații cu colegii sau partenerii de afaceri, ceea ce reprezintă un plus pentru dezvoltarea companiei. Totodată, femeile sunt buni negociatori, au un spirit de observație ridicat și atenție la detalii, ceea ce le poate oferi un avantaj competitiv în parcursul lor profesional.


Ce vă leagă de orașul Bistrița? Cum ar suna invitația adresată unor tineri afl ați la început de carieră și pregătiți să își ia startul profesional în domeniul pe care îl reprezentați?

În Bistrița m-am născut, am crescut și locuiesc. Tot de aici conduc și compania în care lucrez de mai bine de 10 ani. Fiind orașul meu natal, dar și în care îmi desfășor activitatea de zi cu zi, pot să spun că de Bistrița mă leagă aproximativ tot trecutul și prezentul. Pentru tinerii afl ați la început de drum profesional, cred că cele mai importante sfaturi pe care le-aș putea oferi, indiferent de domeniul de activitate, este să facă cu drag ceea ce fac, să învețe constant și să muncească disciplinat. Să se gândească la cariera lor ca la un traseu, cu obstacole și succese, să aibă încredere în visele lor și să învețe câte ceva de la fi ecare om din jurul lor. Indiferent de domeniu, de meserie, dacă ai o slujbă care te pasionează totul este mult mai simplu. Așadar, găsiți-vă menirea, învățați constant și munciți disciplinat!


Mirela Pop
Director general TeraPlast Group

Teraplast