Sunt din Bistrița și locuiesc în Statele Unite ale Amercii de 17 ani. O familie superbă. Au doi copii de o frumusețe răvășitoare. Sofia și David, de 6 și, respectiv, 4 ani.
Nu te mai saturi să privești fotografii cu ei în prim-plan. Par doi copii desprinși din cele mai frumoase filme ale copilăriei. Familia revine în fiecare an acasă și încearcă să le insufle copiilor drag de România. Mama ne spune că ar avea multe de povestit despre copiii săi, dar ne dezvăluie câteva secrete despre modul în care reușește să îi educe și în spirit românesc, având în vedere că s-au născut și trăiesc în America.
Despre copiii mei ar fi multe de povestit. Deși nu sunt născuți în România, noi, amândoi părinți bistrițeni, ne străduim să le transmitem obiceiurile și tradițiile românești. Încercăm să comunicăm cât mai mult cu ei în limba română, dar trebuie să recunosc că este foarte amuzant să-i auzim cum îmbină, în stilul lor propriu, cele două limbi: “lăpticul is good for your dinți”, a zis fetița mea nu de mult. Ne place să-i învățăm cântece românești și să le citim din poveștile lui Creangă cu care am crescut noi, precum și din alte cărți de copii pe care le-am primit cu drag de la familia și prietenii noștri din Bistrița.
Suntem norocoși că și aici, departe de casă, suntem înconjurați de prieteni români. Când ne întâlnim, de exemplu de Crăciun, în casele noastre este atmosferă veritabil românească. Pregătim sarmale, platouri cu cârnați, murături, ciorbă de burtă ori perișoare, ouă umplute și nenumărate sortimente de prăjituri. Împodobim bradul cântând sau ascultând colinzi și copiii își lustruiesc încălțămintea pentru Moș Nicolae. Încercăm, de asemenea, să participăm la programele de copii pregătite de bisericile românești în preajma sărbătorilor. Copiii învață aici despre obiectele din biserică și cum să împletească colăcei.
Copiii noștri sunt încă mici, dar își amintesc cu drag de vacanța petrecută în România în urmă cu doi ani. E și normal. Unde au mai putut ei să se urce pe scară și să ia cu mânuțele lor vișine din pom, să hrănească și să alerge găinile bunicilor sau să meargă cu tractorul și cu trăsura trasă de cal? Recunosc că asemenea momente ne umple sufletele de bucurie. Noi, ca părinți, realizăm cu un gust dulce amar că, deși le oferim oportunități mai bune aici unde suntem, ei nu o sa aibă parte de libertatea unei copilării așa cum am trăit-o noi. Dar așteptăm cu drag vacanța de vară pentru a veni din nou acasă. Le oferim posibilitatea de a mai gusta din viața la țară de pe Valea Lempeșului și a Bârgăului. Când vor crește mai mari, ne dorim să descopere și alte meleaguri din România și vrem să petreacă cât mai mult timp cu cei dragi de acasă.
Mămica
Daniela Diana Sângeorzan
