Buna ziua, BistrițaTu cu orașulCampania taTotul personalDe cadou
2018-3-17

Simbol arhitectural al secolului XIX

Când oamenii prezentului apreciază, încurajează și se implică în menținerea unor simboluri ale Bistriței, dorim să afle toată lumea.


Arhitectura Bistriței încântă privirile trecătorilor prin străduțele și pasajele cochete, prin îmbinări armonioase de elemente stilistice și detalii arhitecturale, prin edifi cii de cult, monumente istorice și clădiri cu o puternică încărcătură, care ne conectează în permanență cu istoria și trecutul nostru.

Cu toții am poposit în ultimele luni măcar o dată în Piața Unirii din orașul nostru și am observat că una dintre clădirile din zonă începe să își recapete strălucirea și personalitatea întrun mod exemplar. Este vorba despre clădirea de pe strada Barbu Ștefănescu Delavrancea. Este unul dintre primele imobile locuință din Piața Unirii, edifi cat în cursul secolului XIX, care, până anii trecuți, părea să cadă pradă degradării totale. Această bijuterie arhitecturală este una dintre cele mai impunătoare clădiri, construite ca reședință familială la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX și se înscrie în tipologia Artei 1900, cu elemente eclectice.

Un bistrițean pasionat de arhitectură a avut curajul de a cumpăra clădirea și de a-i reda farmecul prin restaurarea și recondiționarea întregului imobil. Clădirea, care atrage în fi ecare zi privirile curioase ale trecătorilor, este compartimentată și destinată unor scopuri diverse: spații de birouri, spații comerciale, apartamente de lux în regim hotelier.